În perioada stării de urgență instituite în România din cauza pandemiei de COVID-19 (15 martie 2020 – 15 mai 2020 )au fost acordate numeroase amenzi contravenționale pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorități.
Cum bine se cunoaște, Curtea Constituțională a adoptat Decizia 152 din 6 mai 2020 prin care a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. I pct. 1 şi pct. 5 din OUG nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 1/1999, cu consecinţa constatării neconstituţionalităţii art. 28 alin. (1) şi art. 331 din OUG nr. 1/1999. Această decizie a stat la baza admiterii plângerilor contravenționale formulate împotriva proceselor-verbal contestate în termen.
Totuși, statul român, prin organele abilitate, nu a reglementat o procedură pentru a lipsi de efecte procesele-verbale necontestate în termenul de 15 zile de la comunicarea lor.
În situația în care sunteți supuși unei proceduri de executare silită demarată de organele de finanțe având ca obiect recuperarea amenzilor contravenționale în discuție, există posibilitatea de a anula actele de executare silită, cu consecința lipsirii de efecte juridice a procesului-verbal contravențional chiar dacă nu a fost contestat în termenul legal.